miercuri, 11 decembrie 2013

la vreme de spaimă


priveşte întunericul în faţă
şi lasă-i ochii să se-nfig-adânc în tine
încearcă-i teama
caută să-i dai de capăt
că nu scapi ascunzându-te-n adânc
în carne, în tăceri şi în închipuite vine
tu-l şti el ştie că îl ştii
şi rostul bătăliei este teama
ignoră întunericul dar nu-l lăsa
să te înfigă-n spaime

să îţi şoptească noaptea în pumnale

forme fără fond

dacă o să vedeţi pe străzi suflete goale
să nu ridicaţi piatra
pentru că veţi lovi doar umbra celui ce a fost
înainte de a pierde totul: onoare, mandrie, demnitate, identitate
să ridici ochii spre cer sau să-i laşi în pământ înseamnă cam acelaşi efort
depinde de alegerea făcută şi de momentul deciziei
dar perspectiva este de neînchipuit
căci nu-i totuna-n cenuşiu să te târăşti

sau spre cer să te-nalţi

şi Doamne...
nu-i lăsa să ne încerce iar cu ura
şi-n bezna morţii să îi alungăm

miercuri, 27 noiembrie 2013

doar un bilet


cred că m-am trezit orb
am deschis ochii şi lumea arăta la fel cum o ştiam
poate un pic mai ştearsă, mai cenuşie
dar la fel
ultima oară
am citit biletul tău
în care spuneai că te simți
obosit, inutil şi ignorat
aşa că ai decis să-ți iei o tăcere
şi să dispari
pentru o vreme

dintre cuvinte

miercuri, 6 noiembrie 2013

anunț oficial


şi vine-o vreme când cuvintele învinse
se vor târâ în urma carului înlănțuite
cu pielea arsă de uitare
când graba de-a trăi ne lasă fără suflu

parabolele se vor pierde-n lungi tăceri
uitarea spulbera-va zidurile goale
dulceața lor pierdută pe vecie
căci fără de cuvânt zidirea moare

ziua în care cuvintele au murit
s-a lipsit de căldură şi lumină (trup şi suflet)
alungate atât de departe
că au rătăcit cărarea


săvârşitu-s-au

joi, 2 mai 2013

joi


sărută-mă să terminăm povestea
grădinile se vaită sub al nopţii văl
bat drumuri ce ascund micimea
iar vorbele mi-s luate în răspăr

se-ntreabă pietrele din zid: acesta-i omul?
zdrobită carne într-un colţ de caldarâm
îmi creşte jerfa-n cuie şi piroane
iar lemnul trage-a vâslă şi-a nămol

balconul umilinţei e-o gură împietrită
şi-alegerea-i dictată doar de spaimă
capăt de drum, uliţa prăfuită
catapetesmele se rup în mers de somnambul

când moartea trupul vine să ni-l plângă
şi-n pântece de piatră ne zidim
se surpă templul ce-l purtam pe umeri
eliberându-ne-n lumină ne clădim

marți, 30 aprilie 2013

miercuri




plimbatu-ne-am şi în Grădina tuturor nespuselor am poposit
cuvintele ţin loc de căpătâi şi aşternut
de strajă necuvintelor să staţi
ca să culegeţi taine din cuvânte frânte
mă rog să vă găsească-nariparea
dar toropeala urcă igrasie-n voi

marti




eu stâlpul porţilor ce nu au prag
mă-împart între ce-a fost şi ce va fi
fecioare despletite las în urmă
şi taine ne-ntrebate-n faţa mea

toarcerea tainelor
împletirea versurilor
deşertăciune

luni, 29 aprilie 2013

ziua de luni ...din săptămâna asta...


„iată visătorul!”
cine-ar fi crezut că visele pot ucide atunci când le destăinui cuvinte?
visele mele-aveau aripi,
cu ele spintecam tăcerile, tăriile
şi carnea versurilor
acum, după ce mi-au smuls penele
iluzia zborului planat
renaşte
printre sunete...

şi-a fost o moarte şi apoi am înverzit

 „nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac”
nu am fost demn de-nşiruire şi descântec
tăceri bolnave săgetau în gol
şi rădăcinile-mi trăgeau din cer nămol
toamna mă poartă colb încărunţit
nespusele se rup din rostul lor
jur împrejur numai cuvinte sparte
zbateri deşarte
moarte


miercuri, 27 februarie 2013

rătăcind malurile...



am pus mâna pe Biblie
şi palma mi se-afundă-n milenii de citate
chiar dacă jur pe tot ce am mai sfânt
inima mea continuă să bată

ne-ai spus: sunteţi Dumnezei!
şi lumea se-nfăşoară-n jurul meu
cer plin de vise şi iluzii
stele căzătoare

eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa
şi urmele mele trasează meridiane şi paralele
între vieţile sfinţilor şi ale chinuiţilor
tăvăliţi în minciună 

Doamne, Adevărul a murit demult
mormântul lui, temelie la zidul Grădinii Paradisului
se năruie, măcinat de-ndoială
căci nu ştie cine-i va conduce turma?


Viaţa se zbate să-şi vândă trupul
ca să aibă ce pune pe masă copiilor 
şi toate ideile frumoase
cad răpuse sub măciuca bestiilor

lumea se-ntreabă cine plânge roua din zori
unii dau vina pe îngeri
alţii spun că mama Geea ar fi
dar nimeni nu vrea să se uite la streaşina cerului

Graalul nu e nici cupa din care-am închinat la ultima Cină
nu e nici potirul în care-au picurat rănile voastre
şi nici măcar pântecul ce-ar fi ascuns Viaţa
El e doar durere întrupată în care dimineţile
lasă ofrandă de lumină, sângerândă...

marți, 26 februarie 2013

undeva, uitat


aici zace toată istoria,
cumva zidită, mai mult uitată
dar cu siguranţă, nedorită

când Domnul a zidit Grădinile Paradisului
El ne-a dat de-nţeles că toate aceste minuni se află înăuntru
nicidecum răzleţite pe-afară
la-ndemâna vijeliilor

ce tărâm poate fi mai tainic decât cotloanele sufletului
acolo unde nici tu nu primeşti mereu bilet de voie
ci numai atunci dacă ori când te ridici
la-nălţimea seminţelor

cumva ostenit de greaua-i sargină
Dumnezeu a aruncat vopselele
lăsându-ne singuri
nemaivoind să gândească
la toată rătăcirea

sunetele plâng la uşă
şi se cer în casă
fericite să-mi lingă sufletul
cine are urechi de auzit să audă
cine nu, să se rătăcească

departe de tine, o parte din mine
caută, sapă, ca să dea de apă
apă vie de izvor
ca să spele-al său picior
de-al călcatului păcat, pe-nserat


luni, 4 februarie 2013

povestea unui fulg de nea



“Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ”
fiecare strada isi inghesuie sufletele in trupuri umblatoare
orice casa ascunde cel putin o lacrima ferecata
si fiecare nor reflecta o pleoapa cazuta

ridica-voi sabia iubirii in lumina
navalind in viata voastra
si spintecand de-a valma toate spaimele
toate suspinele si toate nespusele
voi taia chingile incremenirii
redand zambetul buzelor chinuite
stiu ca e greu, stiu ca fiecare zambet
se sufoca sub un munte de tristete
dar primavara nu poate veni
daca nu moare
taria frigului din voi.