sâmbătă, 26 iulie 2014

să aruncaţi cu vorbe-n mine


"și lumea se va opri, poticnit, vomitând cu adâncă ușurare"

copile, porțile sufletului ţi s-au dat să răscolești
zămislind întrebări tăinuite
biciuind tăceri
și neputințe
până când carnea ta
se va ruga cerului
să rupă fibra lemnului
arc peste trup

cu toate că inima bate la vedere
și vorbele deslușesc dureri
nimeni nu crede rimelor tale
alungându-ți versurile-n pustie
târându-te prin colb
în fața mulțimii-înfierbântate
cuvânt plin de viață
de sânge, de spini

poate că timpurile nu-s ale mele
poate că eu nu-s al timpului
dar ceea ce trebuie să știți
e că nimeni nu poate ascunde cuvântul
lepădându-se, țintuindu-l
și nimeni nu poate pune degetul
în rana credinței
cuvântul rabdă
el e iubire
și catapeteasma cerului se rupe
făcând loc înălțării

izvorul cuvintelor nu poate fi ascuns
și nici oprit cu spaima deslușirilor
cuvintele își văd de drum
înnodându-se, adunându-se
dincolo de tăceri
dincolo de dureri
purtându-și adevărurile
și toate surpările
până la moartea cea mare
ce nu are stare
și nici alinare

sunteți creatori de cuvânt
purtătorii lui prin vremi
și fie că-mi veți crede
fie că nu
el, cuvântul
vă poartă, trecându-vă
prin marea poartă
a tăcutelor și-a ascunselor
mai bine s-aruncați cu vorbe-n mine
decât să le lăsați să cadă în uitare

vineri, 16 mai 2014

poezia necuvintelor



dacă pomul vieții veșnice a rămas neatins de mâna omului
pomul cunoaşterii ne-a dat primul cuvânt
o silabă plină până la refuz de uimire
acum puteam povesti
cu înlorituri
ceea ce inima ştia mai bine
după căderea în păcat
am căutat loc vorbelor noastre
ce nu mai aveau loc
în adâncul inimii
şi-ncet încet am făcut loc minciunii
 crestată-n carnea cuvântului tot mai slăbit
şi mai golit de suflet
fericiţi cei săraci cu duhul vorbirii
că ei îsi pun inima-n palme să rostuiască
trăirile… şi rugile… şi bucuriile
e timpul să reînvăţăm
preţul tăcerii
şi-al necuvintelor
în carnea cărora se ascunde

secretul nemuririi

luni, 5 mai 2014

adâncire vs înălţare


cine învaţă tâmplarie ştie cum să croiasca o cruce
şi mai ales ştie cum să-i încerce trăinicia
proptind-o în pragul istoriei
să rămână mărturie

cine învaţă iubirea de mic, ştie să-şi deschidă inima
nu ca măcinare a lumescului în care ecoul moare
nici ca surpare într-ale vorbelor goale
nici ca mustire bolnăvicioasă

cine învaţă tăcerea trece pe sub căldura pleoapelor
mersul nemuririi dintr-un mugur în altul
până când verdele deschide calea
noului. reinventâdu-l

urcarea pe cruce a iubirii
nu poate să sufere geluirea durerii
şi de aceea, aşchi înmuguresc

în colţul buzelor…

joi, 2 ianuarie 2014

despre…

liber, fără constrângeri
sunt ceea ce nimeni nu poate ȋnţelege
căci eu sunt cel ce n-are nume
eu sunt

spulberatu-mi-aţi urmele scrise-n nisip
limpezitu-mi-aţi apele ce-am plâns
despicatu-mi-aţi sunetele
şi amintirile
de frică
dar nu m-aţi găsit
n-aţi aflat
ceea ce era bine ştiut
eu nu pot fi alungat
eu sunt sămânţa din semn
urma lacrimilor
miezul sunetelor
carnea amintirilor
şi a trăirilor
eu sunt tu şi tu şi tu
şi voi ştiţi
şi-acest lucru vă macină


miercuri, 1 ianuarie 2014

dedicaţie

cine nu are nici un păcat să ridice piatra
căci pentru cel ce dă
nu există primejdia secătuirii
ci doar neputinţa celorlalţi de a primi
să te doboare preaplinul
aceasta-i cea mai mare durere
căci nerecunoscători vom spune că s-a lepădat de noi
pentru a se păstra sieşi
şi nu vom recunoaşte-n veci
că l-am ucis
cu ȋmpietrirea sufletelor