duminică, 8 martie 2015

rostogolind


mi-ai dat Doamne îndoiala toiag
spunându-mi: ia-ţi întrebările şi umblă
şi am plecat purtând zilele-n spate
aşternându-mi văzutele drept căpătâi
cu speranţa că mă cufund într-o mare de răspunsuri

întrebările mi s-au tocit
cuvintele s-au împrăştiat
ochii s-au împăienjenit
iar sunetele trec
fără să mă ia în seamă

clipele se despart alene
lepădându-mă la marginea pleoapelor
acolo unde nopţile cad în uitare
zămislind cerurile zilelor
fără-nceput şi fără sfârşit

dacă nu eu, atunci cine

să mai poarte întrebările pe drum