pecingine

de la atâta ploaie
s-au umplut de buruiană papilele
lăsându-mă fără gustul cititului
şi-au intrat echipele
cu ce le-a picat în mână
tăinuind cu/fără discernământ
toate gusturile clădite cu atâta migală.
şi m-au urlat
şi limba din gâtlej mi-au luat
la puricat
căutându-mi toate alegerile,
şi-adulmecând tiparele

gândirea-mi, şchioapă
de la gropile sufleteşti
neacoperite…
astăzi codul portocaliu doare
dar până la vară o să se decoloreze
ca o aftă prelungă
arzând cerurile

Pogoară-te

creşteţi şi vă înmulţiţi
era strigătul din urmă
dinspre beznă spre lumină
moarte ce vieţii se-nclină.

Te-ai dat plecat lumii ca om
ne-ai cercetat şi ascultat
chiar de ai blestemat un pom
ca apa vie ni Te-ai dat

pe timpuri, când ne judecau
doar aparenţele contau
şi zdreanţă-am fost şi fără rost
iubirii i-am dat adăpost

sufletu-i taler şi e greu
căci minţii s-a plecat mereu
expert în bine şi în rău
acesta-i poate rolul meu

fără să văd ceva,
fără să fac ceva
fără să fiu ceva.

Când Dumnezeu a spus

Când Dumnezeu a spus:
Să fie lumină!
El nu-şi dorea ceva ce oricum avea.
Ne-a cerut să deschidem
Larg, porţile sufletului.
Şi astfel, să-l putem vedea
În cel de-alături.
Ne-a cerut să renunţam
La toate limitele
Pe care le-am ridicat
Închizând întunericul
Deaspra noastră.
Iluzie. Ţi-e mantia roasă.