uneori, noaptea
când luna face make-up-ul şi oficiile de platou
deschid ferestrele sufletului, stau cât să trag o gură de aer curat
şi-apoi plec printre rafturile pline
să văd ce noutăţi mai sunt
mai şterg un rând
mai pun o vorbă bună
dar de cele mai multe tac
răpit de departe

cum Ţi-a fost printre noi Doamne?
am privit viaţa de la firul ierbii
şi-am văzut măreţia
şi micimea
măcinate în acelaşi mojar

Golgota voastră
e mai dureroasă şi mai grea
căci vă aruncaţi unii altora în spate
pumnale de ură
scuipări, blesteme, spaime
şi araţi toată bucuria
cu neputinţa de-a primi şi de a oferi

cuiele voastre, ruginite de atâta îndoială
sfâşie marginile sufletului
în fiecare dimineaţă
la fiecare vorbă
spusă
sau înghiţită

mintea voastră naşte coroane de spini
pentru că aţi uitat să credeţi
în iubire şi-n adevăr
născociţi mereu mâncători de suflet
şi uitaţi să vă bucuraţi de gustul aerului
şi de săgeata soarelui

toga regretelor
vă zdrenţuie gleznele
sângerându-vă mersul, urmele
şi toată singurătatea

zarurile voastre
şi-au pierdut interesul
şi nu vă mai joacă la ruleta rusească
iar voi împovăraţi de-atâtea măşti
vă scufundaţi în uitarea
de sine

Doamne, dar...

da.
din păcate, aţi pierdut tot ce v-am dat
şi ce n-aţi pierdut aţi aruncat
iar inima impietrită
vă trage
tot mai departe...
de voi

Imagine: fresca apartinand pictorului Dorin Macovei