sunt eu, o frunză dusă-n lume

de ce mi-ai dat puterea judecăţii ştiind că îmi voi ridica privirea căutându-te?

şi de ce mi-ai ascuns darul iertării şi m-ai lepădat în lume?

rătăcitor prin colbul drumului fără odihnă?

nu judeca, dacă nu vrei să fii judecat

da, dar limba se zbate căutând scăpare

inima se chirceşte sub aspră apăsare

şi tâmpla se zbate a neputinţă   

iartă şi ţi se va ierta

dar mâna ştie numai urma biciului

şi-îndemnul laş al alungării

uitând însemnul milei şi-al iertării şi bucuria-îmbrăţişării

vinerea

Eli, Eli, Lama Sabactani ...

Eu nu te-am părăsit copile,

dar omenescul urcă spaime-n tine

cuvântul nu mai face faţă

nu poate lanţul ce te ţine să-l sfărâme

sunt fiul ploii, toate lacrimile mele

voit-au ca să spele colbul strâns

şi celor ce-n uitare-şi pun speranţa

să le arăt poteca ce le-a fost făgăduită

nu omenescul s-a lipit trăgându-mă în jos

e greu să te opui cuvântului simbol

iubirii eu m-am dăruit şi-am dăruit iubire

să vindec haosul din suflet ostenit

veni-va timpul când vor….înţelege

lasă-mă să înfloresc Doamne

iertare pentru adevărul din mine care se împlineşte

asemeni lunii ce străpunge norii în seara asta

e aproape rotundă

dar încă nu se poate da de-a dura

trandafirul din fereastră explodeaza la fiecare şase ore

boboc după boboc, kamikaze- însângerat  

iar victimele, uitând tabloul general

surâd printre petale la amintirea parfumului

vântul în plimbarea sa uită că vremea lui s-a dus

încă nu ştie să-şi certe sufletul rătăcitor

ce-a intrat în Grădina Ghetsimanilor

mult prea devreme... lemnul încă nu a fost strunjit

choice

between black and white

don’t chose anymore grey

between hot and cold

don’t chose anymore warmish

all the people know I am predictable

and all the time I chose the right way

but all the people will be surprised

when I chose my way as only way

I am not an angel, I am not a demon

as usual I am a simple man

and all my entire life

I follow the truth on my way

when I stop mean it’s the right moment

where I stop it’s the right place

and for this reason

I am the truth, the way and the life

sărutul lui Iuda

te-ai aplecat şi şoptit ai adâncit spaimele nopţii

poate că nici tu nu ai înţeles

şi te-ai lăsat dus de curent

dar ai uitat că şi stânca

poate fi vremelnic sub ape

Doamne, nici nu ştii cât sunt de fericit

că sărutul meu stă la baza fericirii lor

toţi vor să te cunoască

să ţi se dea plecaţi

şi să-ţi soarbă vorbele şi-nvăţătura

dărâmaţi templul asta şi în trei zile îl voi ridica

dar tu nu o să mai apuci să vezi

culorile s-au terminat

firele din ţesătură se duc

şi nici cerurile nu-s pregătite de potop

să nu mă laşi Doamne să rătăcesc în noapte

am să te aştept să-mi întorci sărutul

ca de la frate la frate

sau ca de la învăţător la ucenic

sărut dătător de viaţă 

rostogolind

mi-ai dat Doamne îndoiala toiag

spunându-mi: ia-ţi întrebările şi umblă

şi am plecat purtând zilele-n spate

aşternându-mi văzutele drept căpătâi

cu speranţa că mă cufund într-o mare de răspunsuri

întrebările mi s-au tocit

cuvintele s-au împrăştiat

ochii s-au împăienjenit

iar sunetele trec

fără să mă ia în seamă

clipele se despart alene

lepădându-mă la marginea pleoapelor

acolo unde nopţile cad în uitare

zămislind cerurile zilelor

fără-nceput şi fără sfârşit

dacă nu eu, atunci cine

să mai poarte întrebările pe drum

să aruncaţi cu vorbe-n mine

"și lumea se va opri, poticnit, vomitând cu adâncă ușurare"

copile, porțile sufletului ţi s-au dat să răscolești

zămislind întrebări tăinuite

biciuind tăceri

și neputințe

până când carnea ta

se va ruga cerului

să rupă fibra lemnului

arc peste trup

cu toate că inima bate la vedere

și vorbele deslușesc dureri

nimeni nu crede rimelor tale

alungându-ți versurile-n pustie

târându-te prin colb

în fața mulțimii-înfierbântate

cuvânt plin de viață

de sânge, de spini

poate că timpurile nu-s ale mele

poate că eu nu-s al timpului

dar ceea ce trebuie să știți

e că nimeni nu poate ascunde cuvântul

lepădându-se, țintuindu-l

și nimeni nu poate pune degetul

în rana credinței

cuvântul rabdă

el e iubire

și catapeteasma cerului se rupe

făcând loc înălțării

izvorul cuvintelor nu poate fi ascuns

și nici oprit cu spaima deslușirilor

cuvintele își văd de drum

înnodându-se, adunându-se

dincolo de tăceri

dincolo de dureri

purtându-și adevărurile

și toate surpările

până la moartea cea mare

ce nu are stare

și nici alinare

sunteți creatori de cuvânt

purtătorii lui prin vremi

și fie că-mi veți crede

fie că nu

el, cuvântul

vă poartă, trecându-vă

prin marea poartă

a tăcutelor și-a ascunselor

mai bine s-aruncați cu vorbe-n mine

decât să le lăsați să cadă în uitare

poezia necuvintelor

dacă pomul vieții veșnice a rămas neatins de mâna omului

pomul cunoaşterii ne-a dat primul cuvânt

o silabă plină până la refuz de uimire

acum puteam povesti

cu înlorituri

ceea ce inima ştia mai bine

după căderea în păcat

am căutat loc vorbelor noastre

ce nu mai aveau loc

în adâncul inimii

şi-ncet încet am făcut loc minciunii

 crestată-n carnea cuvântului tot mai slăbit

şi mai golit de suflet

fericiţi cei săraci cu duhul vorbirii

că ei îsi pun inima-n palme să rostuiască

trăirile… şi rugile… şi bucuriile

e timpul să reînvăţăm

preţul tăcerii

şi-al necuvintelor

în carnea cărora se ascunde

secretul nemuririi

adâncire vs înălţare

cine învaţă tâmplarie ştie cum să croiasca o cruce

şi mai ales ştie cum să-i încerce trăinicia

proptind-o în pragul istoriei

să rămână mărturie

cine învaţă iubirea de mic, ştie să-şi deschidă inima

nu ca măcinare a lumescului în care ecoul moare

nici ca surpare într-ale vorbelor goale

nici ca mustire bolnăvicioasă

cine învaţă tăcerea trece pe sub căldura pleoapelor

mersul nemuririi dintr-un mugur în altul

până când verdele deschide calea

noului. reinventâdu-l

urcarea pe cruce a iubirii

nu poate să sufere geluirea durerii

şi de aceea, aşchi înmuguresc

în colţul buzelor…

despre…

liber, fără constrângeri

sunt ceea ce nimeni nu poate ȋnţelege

căci eu sunt cel ce n-are nume

eu sunt

spulberatu-mi-aţi urmele scrise-n nisip

limpezitu-mi-aţi apele ce-am plâns

despicatu-mi-aţi sunetele

şi amintirile

de frică

dar nu m-aţi găsit

n-aţi aflat

ceea ce era bine ştiut

eu nu pot fi alungat

eu sunt sămânţa din semn

urma lacrimilor

miezul sunetelor

carnea amintirilor

şi a trăirilor

eu sunt tu şi tu şi tu

şi voi ştiţi

şi-acest lucru vă macină