vineri, 16 mai 2014

poezia necuvintelor



dacă pomul vieții veșnice a rămas neatins de mâna omului
pomul cunoaşterii ne-a dat primul cuvânt
o silabă plină până la refuz de uimire
acum puteam povesti
cu înlorituri
ceea ce inima ştia mai bine
după căderea în păcat
am căutat loc vorbelor noastre
ce nu mai aveau loc
în adâncul inimii
şi-ncet încet am făcut loc minciunii
 crestată-n carnea cuvântului tot mai slăbit
şi mai golit de suflet
fericiţi cei săraci cu duhul vorbirii
că ei îsi pun inima-n palme să rostuiască
trăirile… şi rugile… şi bucuriile
e timpul să reînvăţăm
preţul tăcerii
şi-al necuvintelor
în carnea cărora se ascunde

secretul nemuririi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu