ziua de luni ...din săptămâna asta...

„iată visătorul!”

cine-ar fi crezut că visele pot ucide atunci când le destăinui cuvinte?

visele mele-aveau aripi,

cu ele spintecam tăcerile, tăriile

şi carnea versurilor

acum, după ce mi-au smuls penele

iluzia zborului planat

renaşte

printre sunete...

şi-a fost o moarte şi apoi am înverzit

 „nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac”

nu am fost demn de-nşiruire şi descântec

tăceri bolnave săgetau în gol

şi rădăcinile-mi trăgeau din cer nămol

toamna mă poartă colb încărunţit

nespusele se rup din rostul lor

jur împrejur numai cuvinte sparte

zbateri deşarte

moarte