trecere

Atunci când personajul central tace
Timpul se-opreşte-n loc şi lumea se preface
Că nu-nţelege şi ar merge mai departe
Dar totul ca o vită căsăpită se desface.

În jur pustiul nerostirii-ncremeneşte
Şi aeru-ar purta dogoarea răsuflării tale
Tăcerea e-o pedeapsă ce-apasă şi sfărâmă
Şi vorbele, grăunte de nisip, în gol prefiră.

Te luasem Doamne-n braţe
Şi îmi doream să cred că mi te-ai arătat
Le impuneam celor din jur speranţa
Spunându-le că nu ne-ai părăsit, că n-ai plecat.

M-ai debarcat pe ţărmul căutărilor păgâne
Şi-ai ars corabia întoarcerii şi-a regăsirii
Lăsatu-m-ai să mă găsesc sau să te reclădesc
În templul ruinat...sunt doar umbra luminii....