marți, 24 noiembrie 2009

pecingine

de la atâta ploaie
s-au umplut de buruiană papilele
lăsându-mă fără gustul cititului
şi-au intrat echipele
cu ce le-a picat în mână
tăinuind cu/fără discernământ
toate gusturile clădite cu atâta migală.
şi m-au urlat
şi limba din gâtlej mi-au luat
la puricat
căutându-mi toate alegerile,
şi-adulmecând tiparele

gândirea-mi, şchioapă
de la gropile sufleteşti
neacoperite…
astăzi codul portocaliu doare
dar până la vară o să se decoloreze
ca o aftă prelungă
arzând cerurile

însingurare

ce faci aici în adâncul inimii mele?
nimic din nimic Doamne
mă rog doar să-mi fie desluşită calea
că-i mare lucru să fiinţezi
să poţi să râzi singur în noapte
de capătul drumului ce-ncepe drumul

miercuri, 18 noiembrie 2009

trecere

Atunci când personajul central tace
Timpul se-opreşte-n loc şi lumea se preface
Că nu-nţelege şi ar merge mai departe
Dar totul ca o vită căsăpită se desface.

În jur pustiul nerostirii-ncremeneşte
Şi aeru-ar purta dogoarea răsuflării tale
Tăcerea e-o pedeapsă ce-apasă şi sfărâmă
Şi vorbele, grăunte de nisip, în gol prefiră.

Te luasem Doamne-n braţe
Şi îmi doream să cred că mi te-ai arătat
Le impuneam celor din jur speranţa
Spunându-le că nu ne-ai părăsit, că n-ai plecat.

M-ai debarcat pe ţărmul căutărilor păgâne
Şi-ai ars corabia întoarcerii şi-a regăsirii
Lăsatu-m-ai să mă găsesc sau să te reclădesc
În templul ruinat...sunt doar umbra luminii....

Ce-ar trebui să fac?

Roagă-te în fiecare zi.
Chiar dacă nu spui nimic,
Chiar dacă nu ceri nimic,
Chiar dacă nu înţelegi nimic,
Doar roagă-te.
Acordă-ţi câteva cuvinte
Şi împreună cu tine însuţi
Vei reuşi să afli gustul aerul
Şi vei auzi culorile cerului.
De obicei, Dumnezeu aşteaptă la răscruce
Şi fiece om are de ales.
Chiar dacă se odihneşte sau doarme,
Odată alegerea făcută, pleacă mai departe
Şi nu se mai găndeşte la cealaltă cale,
Ea a fost doar o încercare.
E bine să nu uiţi că,
Îngerii coboară în Infern,
Pentru a salva suflete.

luni, 16 noiembrie 2009

măslinul

Mă adunam din trena amăgirilor
Frunză cu frunză
Ram după ram
Istoria rămasă grea
Mă privea, căci eram
Ascuns în fructele nerodite
Şi-n mirul ce fruntea-I va săruta.
Păcatul uitării e lanţ ce mă strânge
Coroana de spini istoria frânge.
Iarta-mi-se-va oare
Decenii de-aşteptare?
Căci nerodirea-i scrisă
Şi împlinirea doare.
Iertarea de mi-o capăt,
În vasul de-alabastru
Voi aduna doar lacrimi
De vestitor albastru.
Bolnavă-i rădăcina,
Şi-n Ghetsimani e frig
Cu trunchiul măcinat
Tăcerile îţi strig
Şi-n noaptea dintre lumi,
Strigătu-Ţi mut l-adun.
Mi-e frunza într-o dungă
Pecete, legământ
Căci din potop de fapte
S-o naşte iar Pământ
Zdrobiţi-mi soarta-n oale
Şi mir va lăcrima
Cu strigăt de osândă
Tăceri va alina.

Mi-am luat sarea lacrimilor
Şi-am înmuiat amărăciunea clipelor
Coapte pe-al suferinţei ram.

e timpul să mergem Doamne...

Mai ia-mă în braţe ca să-mi spui povestea
Cu-n prunc născut ca să despartă lumea de trecut
Şi să ne-arate că moartea mai scrie-n carne
Povestea cerului ce în lumină-i petrecut.

Ai scris în pâine că ţi-e greu trupul să-l laşi
Şi-n vin ai pus tot focul inimii rănite
Ne-ai dat motive s-aruncăm cu pietre
Căci ne ardea iubirea-ţi din cuvinte.

Nu-ţi fie frică-i singura minciună
Ce-o duc şi o agăţ în vârful crucii
Mi-e frică pentru ce va fi să fie,
Când îndemnat vei fi să-ţi ucizii pruncii.
Mi-e teamă c-or veni şi-i vei lăsa
Să-ţi umple Templul cu minciuni
Zarafii-or vinde sufletele la tarabă
Şi-n vorbe v-or închide de nebuni.
Când vă spuneam să îndrăzniţi
Îmi urlam teama şi durerea
De-a vă vedea în turmă-ncolonaţi.

Te-aştept să facem drumul împreună
Tu cărând crucea eu făcându-ma că tac
Îndură-te şi dă-mi paharul Tată
Căci sete mi-e de-o moarte cât un veac.

Răbufnire

Să ieşi din viaţa mea,
M-am săturat. Vreau să mor.
Lăsaţi-mă în pace.
Nu mă mai direcţionaţi.
Şi a plecat trândind uşa-n nas vieţii.
Şi l-am lăsat. Am ieşit tiptil din zilele lui
Adunând toate mizeriile aruncate
Ori abandonate ici-colo. Peste tot.
Seara a venit. În suflet
Şi întunericul se vedea stăpân
Căci nu mai era nimeni
Să-i aprindă candela îndoielilor
Soneria sfredeli tunele în carnea întunericului
Şi ecoul se spărgea în aşchii vorace
Mercur ce căuta să se adune.
Gata, gata, deschid. Că parcă-s al nimănui
Mama ei de singurătate.
Cine e?
Eu sunt.
Cine tu?
Cea pe care o tot aştepţi.
Iată-mă am venit.
Aici? Acum?
Bine, dar…nu sunt pregătit.
Şi nici măcar lumina n-am aprins-o
Ce-o să spună lumea?
Că n-ai avut curajul să ceri:
SĂ FIE LUMINĂ!

joi, 5 noiembrie 2009

Primul martir

Şi am văzut cerurile deschizandu-se
Iar vorbele Lui îmi vindecau
Necuvântul
De-a dreapta Tatălui.
Dar pentru că voi spuneţi
Că aşa ceva nu se poate,
Mi-am luat o pauză de moarte.
Lapidatio.

Vedem doar ceea ce dorim să vedem.
Uităm tot ce dorim,
Şi ranchiuna,
Mască şi negură,
Ne ascunde
Faţa.

Factorul înălţare



Să nu mă cerţi
Că trupul mi l-am dumicat
Şi sângele în cupe l-am turnat
Mi-e calea fără de întors
Şi-n carne îmi cresc cuie.
Am dat obol uitării,
Iubire de pripas
Acum la ceas de jertfă
O cruce mi-a rămas.

Iubit-am,
Deci exist.
Şi am trăit lumină
Culoare eu am fost
Rupându-mă de tină,
Bătaie de aripă
Apus nedezlegat
Pe toate cu inimă
Din joacă le-am creat.

De ce-i aşa de greu
La Tine să revin?
De suflet îmi atârnă
Cunună grea de spini...
Deschisu-m-am fereastră
Trăirile mă dor
Din viaţă-n altă viaţă
Glisando,
Urc? Cobor?


E greu e să te înalţi.

Eu, templul din cer

Coboară stejarii, catapetesme
Şi-s piatră unghiulară-n tâmpla mea
Mi-s ninse nopţile cu dor de ducă
Şi clopotele trepte-n ceruri ar urca.

Mi-i trupul o biserica zidită-n lemn
Şi în altar se strâng idei ca să slujească
Bătut-au toaca-n grindă şi în cruce
Iar cuiele cădeau de ger. Albastre.

Sunt lemn şi-nchid în mine sacrul şi profanul
Asemeni celor ce-au stârnit lumina-n tindă
Opaiţ care-şi lăcrimează nemurirea
Prin moarte mi-am învins zădărnicia.

“sunt lemnul înălţării şi al rugăciunii”