joi, 2 mai 2013

joi


sărută-mă să terminăm povestea
grădinile se vaită sub al nopţii văl
bat drumuri ce ascund micimea
iar vorbele mi-s luate în răspăr

se-ntreabă pietrele din zid: acesta-i omul?
zdrobită carne într-un colţ de caldarâm
îmi creşte jerfa-n cuie şi piroane
iar lemnul trage-a vâslă şi-a nămol

balconul umilinţei e-o gură împietrită
şi-alegerea-i dictată doar de spaimă
capăt de drum, uliţa prăfuită
catapetesmele se rup în mers de somnambul

când moartea trupul vine să ni-l plângă
şi-n pântece de piatră ne zidim
se surpă templul ce-l purtam pe umeri
eliberându-ne-n lumină ne clădim

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu