Binecuvântează

Provoc viaţa la trântă dar ea mă siluieşte.
Privesc lumea în faţă şi lumea mă primeşte.
Lovesc şi sunt lovit, învăţ, repet, cunosc.
Trimis am fost în lume. Pribeag, făr-adăpost.
Sandaua-n colb s-afundă căci toate au un rost.

Mi-s urmele prea laşe, în sine se ascund
Meschinul mă-nconjoară, e umbră fără gând.
"Greşeala-i omenească" repet. E al meu crez.
Cu neputinţa culpă, spinarea îmi crestez
Mi-e dor de frumuseţe, şi-adesea pur visez.

Îmi port căinţa-n lume, expun şi sunt expus,
Un gol în jur se cască. Dezgust. Cuvântul spus.
Mi-am luat crucea în spate, mi-e capul în pământ,
-Un alt nebun pe lume, frunză dusă de vânt.
Tânjesc la rădăcină. Sensul îmi dă avânt.

Am tot făcut greşeli şi multe-am învăţat.
Pribeag am fost şi timpul m-a făcut uitat
În jur citeam doar semne de-întrebare,
M-am oferit uitând şi oferind uitare,
Dar m-am întors să-mi dai a mea iertare.